Calitatea naturii

Producem în exclusivitate vinuri de calitate, care nu conțin nici un fel de aditive. La aceasta se referă și slogenul vinificației noastre „Calitatea naturii”. Pentru confirmarea naturalității vinurilor noastre, am solicitat sprijinul unei agenții, care validează, la nivel internațional, felul natural de „bio” al podgoriei și al vinurilor noastre.

Next

Buchet dublu

Garanția vinurilor noastre de calitate s-ar putea formula asftel: buchet dublu la producție înjumătățită. Prin aceasta se înțelege că în perioada timpurie a creșterii fructului se îndepărtează jumătatea acestuia. Prin aceasta fructul devine mult mai aromat. Adică, se acordă prioritate calității față de cantitate.

Next

Roci vulcanice

O altă caracteristică importantă a vinurilor noastre este faptul că Turulung-Vii se așează pe roci vulcanice. În rândul specialiștilor este cunoscut faptul că rocile vulcanice îmbunătățesc calitățile vinurilor, au un efect pozitiv asupra valorii de savurare ale acestora.

Next

Diplome

În fiecare an vinurile Reizer a câstigat multe concursuri de vin, însemnand peste 100 de medalii de aur și de argint. Mai ales vinurile roșii sunt apreciate de juriu. Câteva diplome:

Vinurile

Merlot

Este un vin ales, vin delicat, vin cu fructuozitate. Este unul dintre cele mai cunoscute soiouri de struguri din lume. A fost socotit mult timp un scund al Cabernetului. Aproape jumătate din producția anuală de merlot se găsește în Franța (Bordeaux).
Merlotul este un vin roșu închis, de calitate, cu o structură medie, fină. Aromele distinctive ale gustului său sunt de obicei cele de cireașă neagră, zmeură și prună, cu note vanilate și cacao. Are taninuri ușoare, aciditate medie și un finish delicat. Durata de păstrare lungă, chiar de 10-15 ani, în butoi de lemn de stejar.

Asociere culinară:

Vinurile din acest soi sunt excelente pentru masă. Gustul său echilibrat îl recomandă pentru o serie întreagă de feluri de mâncare, în mod tradițional este un companion perfect pentru carnea de pui și pentru carnea roșie slab condimentată. Mâncărurile picante îl vor copleși însă, iar peștele își va pierde din savoare în combinație cu aromele sale.

Cabernet sauvignon

Poate fi considerat drept vinul roșu cu cea mai aleasă și mai solidă reputație. Este considerat regele vinurilor roșii. Soiul este originar din Franța (Bordeaux) unde face parte din sortimentul alături de vinurile Merlot și Cabernet Franc. De obicei vinurile Cabernet Sauvignon au un miros de stafidă neagră, cu un iz de ardei gras verde. Valoarea sa gustativă se intensifică după minim 18 luni de păstrare. Aromele soiului cel mai des menționate: fruct stafidă neagră, afină neagră, stejar, vanilie, cacao, cocos, vegetal - ardei, măslină neagră, condimentat, ghimbir, ardei verde și roșu.
Are un conținut mediocru de aciditate, datorit nivelului său antioxidant, are un efect favorabil asupra sănătății organismului.

Asociere culinară:

Carne roșie, fripturi sau grătar în sânge, pateuri de ficat și de carne mâncăruri grase, piept de gâscă sau piept de rață, brânzături, ciocolată neagră și de menaj.

Sauvignon Blanc

E un vin cunoscut și răspândit în toată lumea. Soiul a apărut în vestul Franței, pe valea Loirei și în regiunea Bordeaux. Are o culoare galben deschis strălucitor, cu reflexii verzui.
Arome: citrice, flori de viță de vie, iasomie, „pipi de pisică”. Gustul: lămâie, iarbă verde, grapefruit, pepene galben, soc, urzici, paie, condimente. Potențial de maturare: maximum 5 ani. Datorită calității plantației, a grijii deosebite acordate încărcăturii fiecărui butuc de vie în parte, a dotărilor din cramă, a supleței tehnologiei, acest sortiment de vin păstrează caracteristicile tipice soiului Sauvignon Blanc, având o aciditate bine integrată ce îi conferă o prospețime aparte.

Asociere culinară:

Carne albă cu sos picant, pește, brocoli și alte legume, verdețuri.

Rheine Riesling

Vin sec, galben-verzui, de origine germană. Acest vin debutează la nas cu o foarte discretă notă specifică rieslingului obișnuit, care se estomprază repede și lasă loc notelor ierboase și de citrice, având o mineralitate bună, chiar exotică. Aciditatea sa îl susține exact cum trebuie, care te bucură și atrage. Un postgust plăcut, persistent, unde se regăsesc arome de citrice și de fructe coapte.

Asociere culinară:

Un vin ideal de aperitiv, pentru ciorbe și supe bogate, mâncăruri grele cu acid și preparate din varză, ardei și grătare. Acest vin demonstrează constatarea veche, după care: „Odată cu trecerea timpului vinul devine tot mai bun, omul tot mai liniștit”.

Contact

Contactați-ne cu încredere, dacă doriți o degustare din vinurile noastre sau chiar pentru evenimente speciale (nuntă, botez etc.).
Telephone: +40 743 463 158
Email: reizer_gergo@yahoo.com